Acasă Lumea noastră Roxana Mînzatu, comisar european și vicepreședinte al Comisiei Europene

Roxana Mînzatu, comisar european și vicepreședinte al Comisiei Europene

România devine parte a deciziei în Uniunea Europeană.

0

Pentru prima dată de la aderarea la Uniunea Europeană, România a obținut poziția de vicepreședinte al Comisiei Europene și unul dintre cele mai importante portofolii – Competențe și Educație, Locuri de muncă și drepturi sociale, demografie. Un portofoliu major, care va administra o cincime din bugetul UE, mai exact 235 de miliarde de euro.

Practic, România devine parte a deciziei în Uniunea Europeană. Roxana Mînzatu, propunerea României de comisar european, va coordona atât partea de educație, cât și zona de politici sociale, dar și programele de finanțare aferente acestor domenii, respectiv Fondul Social European Plus, Fondul Social pentru Climă și Erasmus+.

Astăzi România este reprezentată la cel mai înalt nivel al conducerii Uniunii prin vicepreședinte al Comisiei Europene și comisar al unuia dintre cele mai relevante portofolii în arhitectura noii Comisii – doamna Roxana Mînzatu, vicepreședinte al Parlamentului European – domnul Victor Negrescu, președinte al uneia dintre cele mai importante comisii din PE – Comisia REGIO, de dezvoltare regională – domnul Dragoș Benea. Aceste poziții importante ocupate de România, prin membri ai familiei social-democrate europene, reprezintă în mod evident o recunoaștere în premieră a rolului și importanței țării noastre la nivelul Uniunii Europene”, a transmis prim-ministrul Marcel Ciolacu.

Roxana Mînzatu este unul dintre specialiștii României pe zona fondurilor europene. A fost 13 ani consilier județean la Brașov și a lucrat cu fonduri europene. A fost subprefect la Brașov, dar și președinte al Agenției Naționale pentru Achiziții Publice. Între 2016 și 2020 a fost deputat PSD. În iunie 2024 a fost aleasă europarlamentar PSD, din postura de secretar de stat numit la conducerea Departamentul pentru evaluare integrată şi monitorizarea programelor finanţate din fonduri publice şi europene, structură aflată în subordinea directă a premierului.

Roxana Mânzatu a absolvit Facultatea de Ştiinţe Politice şi Administrative (specializarea Ştiinţe Politice Engleză) în cadrul Universităţii din Bucureşti (2002), deţine un master în integrare europeană (2005) şi este absolventă a programului Public Leadership Credential al Harvard Kennedy School of Government (2022).

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Exit mobile version