Acasă Lumea noastră Aproape jumătate din gospodăriile din România se află în sărăcie energetică

Aproape jumătate din gospodăriile din România se află în sărăcie energetică

Situația este mult mai gravă în mediul rural.

0

Aproape jumătate dintre gospodării sunt afectate de sărăcie energetică. Adică, se află în incapacitatea de a-și asigura necesarul de energie pentru încălzire și iluminat la standarde adecvate. Sau suferă de pe urma facturilor mari la energie, spun reprezentanții Observatorului Român al Sărăciei Energetice (ORSE).

Pentru 37,3% dintre gospodării, cheltuielile cu energia depășesc 10% din coșul zilnic de consum.

Majoritatea acestora provin din mediul rural. Două din zece gospodării (19,8%) și-au redus drastic consumul de energie pentru încălzire. Acestea se află în sărăcie energetică extremă, arată datele ORSE.

Comparativ, în 2019, înainte de criza pandemică și de cea generată de războiul din Ucraina, procentul gospodăriilor aflate în sărăcie energetică pentru că au alocat pentru energie peste 10% din cheltuieli a fost de 27,4%. Situația s-a agravat an de an. În 2020, procentul a ajuns la 33,3%, în 2021 – la 36,5%, iar în 2022 – la 37,3%.

„Indicatorul 10% scoate în evidență gospodăriile care alocă mai mult de 10% din cheltuieli plății facturilor de energie, ceea ce îi împinge în situație de sărăcie energetică. Acesta este un indicator folosit mai des și care ne permite să facem comparații între țări. Aproximativ 75% dintre gospodăriile care sunt în sărăcie energetică extremă provin din mediul rural”, spune Anca Sinea, vicepreședinte al Asociației Centrul pentru Studiul Democrației și coordonator ORSE.

Sărăcia energetică afectează tot mai mult și clasa de mijloc

„Problema mare este că tot mai mulți români care înainte nu aveau dificultăți cu nivelul facturilor ajung în starea de sărăcie energetică și avem tot spectrul socio-economic afectat.

Populația în ansamblul ei este preocupată de acest fenomen și trebuie luat în serios. Măsurile financiare – cum sunt mecanismul de compensare-plafonare și ajutoarele pentru încălzire – sunt importante, dar nu ajung să producă efectul scontat. Ceea ce înseamnă că nu sunt îndreptate cum trebuie către cauze. În ciuda faptului că încercăm să înăbușim fenomenul de sus, cauzele sărăciei energetice persistă și produc efecte”, mai spune Sinea.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Exit mobile version