Acasă Lumea noastră Wizz Air anunță noi anulări de zboruri

Wizz Air anunță noi anulări de zboruri

Ce opțiuni au pasagerii curselor anulate?

0

Compania aeriană Wizz Air anunţă anularea unor noi zboruri. Motivul: verificările făcute în avans la motoarele GTF la solicitarea producătorului. Pasagerilor le vor fi oferite program alternativ de zbor, opţiunea rambursării complete sau rambursarea a 120% din tariful iniţial achitat în credit de companie pentru rezervări viitoare, conform Wizz Air.

De asemenea, în cazul în care o rezervare a fost făcută printr-o agenţie de turism, fie ea şi online, compania aeriană le recomandă pasagerilor să contacteze agenţia care deţine rezervarea, pentru a face modificările necesare. Wizz Air recomandă, de asemenea, verificarea folder-ului de spam în privinţa e-mailurilor referitoare la posibilele modificări de program.

Wizz Air își cere scuze, dar anulările de zboruri continuă.

„Wizz Air îşi cere scuze pentru neplăcerile cauzate de acest eveniment neplanificat, aflat în afara controlului nostru, însă siguranţa şi securitatea pasagerilor, a echipajului şi a aeronavelor este prioritatea noastră”, mai susțin reprezentanţii companiei.

Ministerul Economiei a anunțat la începutul acestei luni că românii care au diverse probleme cu zborurile Wizz Air pot depune sesizari pe site-ul Centrului European al Consumatorilor Romania. Firma nu poate fi sancţionată de către autorităţile din România pentru că nu are reprezentanţă în ţara noastră.

În 4 august, secretarul de stat în Ministerul Transporturilor Bogdan Mîndrescu anunța că a sesizat Agenţia Uniunii Europene pentru Siguranţa Aviaţiei cu privire la problema zborurilor operate de Wizz Air din România, după ce compania a anulat nouă curse într-o zi, din motive tehnice. El spunea că a cerut de urgenţă conducerii Wizz Air un plan de măsuri concrete prin care să reducă numărul de curse anulate din motive tehnice şi să asigure coerenţa curselor aeriene, rezolvând şi problema personalului navigant care lucrează peste limita de timp permisă.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Exit mobile version